Darea în plată

a) Noţiunea

Prin darea în plată se înţelege acea operaţie juridică potrivit căreia debitorul execută către creditorul său o altă prestaţie decât aceea care a format obiectul obligaţiei, de exemplu în loc de o sumă de bani se predă un lucru de o valoare echivalentă.
Darea în plată se poate face numai cu consimţământul creditorului, deoarece acesta nu poate să primească altă prestaţie decât aceea care formează obiectul obligaţiei.
Darea în plată se aseamănă cu novaţia prin schimbare de obiect, între acestea există şi deosebiri:

În cazul novaţiei, convenţia părţilor privind novaţia intervine înainte de plată, pe când în cazul dării în plată, convenţia părţilor intervine în momentul efectuării plăţii.
Novaţia este un mijloc de stingere şi de transformare a obligaţiilor, pe când darea în plată este un mod de stingere a obligaţiilor.

b) Efecte

Darea în plată duce la stingerea obligaţiei ca şi plata. Se consideră că este un mod de stingere a obligaţiilor distinct de celelalte. În cazul în care în locul obiectului obligaţiei se predă un bun individual determinat, debitorul trebuie să fie proprietarul lucrului.

Debitorul nu este proprietarul lucrului:

Dacă debitorul nu este proprietarul bunului, darea în plată urmează să fie rezolvată pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate, ceea ce face să subsiste vechiul raport juridic obligaţional, cu toate garanţiile şi accesoriile lui. Se consideră că aceasta este doctrina tradiţională.
Art.1683 C.civ. dispune că dacă creditorul primeşte de bună voie un imobil sau alt lucru în plata datoriei principale, cauţionatorul (fidejusorul) rămâne liberat, chiar când creditorul a fost evins din acel lucru, deci garanţia obligaţiei vechi nu se menţine.
Într-o altă părere, se consideră că darea în plată este o novaţie prin schimbare de obiect, care se execută imediat. De aici rezultă că dacă creditorul faţă de care s-a făcut plata este evins din imobilul dat în plată, debitorul va fi obligat la garanţia ce-i incumbă în baza noii obligaţii; acţiunea vechii obligaţii nu mai poate fi pusă în mişcare de către creditorul evins, deoarece darea în plată este o novaţie. În această părere, deci, debitorul este ţinut să garanteze pe creditor aşa cum sunt ţinuţi vânzătorii să garanteze pe cumpărătorii evinşi.

Alte soluţii privind noţiunea dării în plată:

Darea în plată mai poate fi considerată o vânzare făcută de debitor creditorului său, vânzare urmată de compensarea obligaţiei rezultată din vânzare cu cea anterioară ei. Darea în plată nu poate fi considerată o vânzare, deoarece ea este un act de lichidare a datoriei debitorului către creditorul său.
În sfârşit, darea în plată a fost considerată de unii autori ca o varietate a plăţii, deci asimilată plăţii. În sprijinul acesteia se invocă art.1307 şi 1683 C.civ. Ultimul text prevede că dacă creditorul primeşte de bună voie un imobil sau alt lucru în plată datoriei principale, cauţionatorul rămâne liberat chiar când creditorul a fost evins din acel lucru. Deci, garanţia vechii obligaţii nu se menţine.